duminică, 14 septembrie 2014

Pasta Party



Aseară am participat la un eveniment drăguţ dedicat bicicliştilor.
M-am îmbrăcat frumos, mi-am pus luminile pe bicicletă şi am pornit către punctul de întâlnire - Piaţa Unirii. Pentru că am plecat din timp de acasă, nu m-am grăbit, am mers lejer, m-am bucurat de vremea frumoasă de afară, de zâmbetele celor pe lângă care treceam. Pe drum m-am întâlnit cu alţi biciclişti care mergeau la acelaşi eveniment. Am ajuns la punctul stabilit, am stat la poveşti cu oameni cunoscuţi, am făcut câteva poze şi apoi gaşca a plecat spre Avantgarden. Îmi place foarte mult când se merge în grup, lumea se opreşte şi ne face poze, ne aplaudă, zâmbesc.


După vreo 20 de minute am ajuns la cortul din Avantgarden, am admirat biciclete, am stat la poveşti, am completat un talon pentru tombolă(din păcate nu am câştigat nimic, premiul cel mare era o bicicleta), am mâncat o porţie de paste  foarte bune cu sos alb. La 23 am ajuns acasă, după 2 ore şi jumătate de pedalat toată seara. A fost o seară foarte faină.

Niciun comentariu: